Prin bunavointa Doamnei Mimi Walter, despre care pot spune cu mana pe inima, ca este un OM adevarat, pot publica acest articol, care ii apartine in intregime si prin care imi aduc si eu umilul omagiu celei care a fost promotoarea hranei vii in Romania, buna Doamna ELENA NITA IBRIAN. Dumnezeu s-o odihneasca!
O adevaratǎ româncǎ de poveste
- doamna Elena Niţǎ Ibrian
(12.11.1921-09.09.2009) -
A fost odatǎ ca niciodatǎ, un om bun şi blând, harnic şi sǎritor, senin şi
întelept, mare iubitor de oameni şi de Dumnezeu. Un om nǎscut şi crescut la
ţarǎ, care nu a uitat nicio clipa de unde a plecat, care şi-a pǎstrat pânǎ la
moarte sufletul curat şi cristalin, precum şi bunul-simţ ieşit din comun al ţǎranului
român autentic: sufletul unui om iubitor de neam şi de glie, care ştie sǎ rǎmânǎ
o viaţǎ întreagǎ un apǎrǎtor al valorilor naţionale, pǎstrând cu sfinţenie
tradiţiile şi datinile, moştenirea cea mai de preţ primitǎ de la strǎbunii noştri.
Un om fǎrǎ studii, diplome şi titluri multe şi care mai de care mai sonore. Însǎ
un om cu mintea ascutţitǎ şi deschisǎ, cǎci viaţa, cu toate urcuşurile şi coborâşurile
ei, va rǎmâne întotdeauna cea mai importantǎ şcoalǎ pe care oricine dintre noi
o va absolvi vreodatǎ.
Foto: Formula AS
Acest om între oameni s-a numit Elena Niţǎ
Ibrian. Unii dintre noi o cunosc bine, cǎci mulţi au binecuvântat clipa când
le-a ieşit, într-un fel sau altul, în cale, pentru ei, buna doamnǎ va rǎmâne
de-a pururi îngerul pǎzitor care le-a salvat viaţa, redǎruindu-le sǎnǎtatea
şi liniştea sufleteascǎ, fǎcând totul, fǎrǎ sǎ aştepte nimic în schimb, fǎrǎ sǎ
cearǎ vreo rǎsplata.
Din pǎcate, pentru mulţi însǎ, numele Elena Niţǎ
Ibrian este total necunoscut. Chiar şi pentru o mare parte din oamenii care
deja s-au strǎduit de ceva timp sǎ gǎseascǎ un mod de alimentaţie sǎnǎtos
şi natural. Tot mai des este prezentat în mod ernonat în presǎ modul de viaţǎ
bazat pe o alimentaţie crudivorǎ, ca fiind ceva cu totul nou, modern, tocmai
venit desigur din SUA, "ţara tuturor posibilitǎţilor". Dar acest
lucru nu este adevǎrat, hrana vie are în Romania, tocmai datoritǎ doamnei Elena
Niţǎ Ibrian, tradiţie lungǎ. Vântul nu mai "bate" dinspre Vest, de
peste mǎri şi ţǎri, ci de-aproape de noi: din Moldova, mai exact de la Piatra
Neamţ. Cǎci acolo a trǎit şi a muncit doamna Ibrian, şi de-acolo a daruit luminǎ
şi pace, în peste 60 de ani, tuturor bolnavilor celor aflaţi la nevoie - şi
continua sǎ o facǎ de fapt chiar şi
acum, dupǎ moartea sa. Doamna Elena Niţǎ Ibrian a înţeles cu adevǎrat înseamnǎtatea
hranei naturale pentru fiinţa umanǎ, nu în ultimul rând, pentru ca a primit şansa
sǎ constate în practica de zi cu zi, în nenumaratele cazuri ale oamenilor grav
bolnavi care i-au cerut ajutorul, beneficiile extraordinare pentru recâştigarea sǎnǎtǎţii ale unui regim
de viata cu hrana vie. Nu s-a gândit în primul rând la câstigul personal pe
care l-ar putea avea din acapararea unui domeniu nou şi necunoscut în ţara
noastrǎ, ci s-a gândit la miile de bolnavi, care ar putea sǎ-şi recapete sǎnǎtatea
într-un mod atât de simplu, de ieftin şi de lipsit de suferinţǎ, prin simpla schimbare
a modului de viaţǎ şi de alimentaţie. Şi aşa nota doamna Elena Niţǎ Ibrian în încheierea
introducerii cǎrţii "Tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe cu hrana naturalǎ",
aparutǎ la Editura EIKON - 2004:
"Am pus suflet din sufletul meu în aceste
rânduri cu gândul la om şi la sǎnştatea acestuia. Când demult voi fi oale şi
ulcele, mǎ voi bucura de acolo, de sus, de sǎnǎtatea generaţiilor viitoare care
vor fi fericite cǎ sunt sǎnǎtoase şi pline de voie bunǎ, urmând un regim de viaţǎ
natural, dupa exemplul vieţii mele. Acum, când am trecut pragul celor optzeci
de ani, sunt bucuroasǎ sǎ ştiu cǎ am lǎsat ceva folositor pentru cei ce vin dupǎ
mine!"
Pentru cei care nu o cunosc înca pe
inegalabila doamnǎ a "bucǎtǎriei fǎrǎ foc", povestea sa pe scurt:
"Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12
noiembrie 1921, în Bucovina, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa
moartea timpurie a pǎrinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei opt fraţi
mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica sa, doftoroaia
satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea,
cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre
puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la
rǎzboiul de ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit
foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate, în acele timpuri, comuniştii
veniserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea, i
s-a permis sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi
tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile
sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna
Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se
sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul sǎu. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital,
iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe,
sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai
mǎnânce, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja
sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ, soţul sǎu aude de la o
cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul
sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce
şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de
pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile cu
pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu
linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar
sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Elena Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate
carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care reuşea sǎ şi le
procure, începu sǎ cerceteze aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor
din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate aceste
informaţii deosebit de importante, încercand sa aducǎ la urechile câtor
mai mulţi oameni, dovezile incontenstabile referitoare la puterea tǎmǎduitoare
ieşitǎ din comun a hranei vii. Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40
de cǎrţi de sǎnǎtate şi nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult
pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85
de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au
fost foarte greu loviţi de saracie, a pus, cu banii câştigaţi cu cǎrţile
sale, bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ
o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale,
fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o
cǎutase – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A
facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ,
pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.
Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9
septembrie 2009. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o
demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu dizabilitǎţi din
Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai 6 persoane. Tot în vara anului
2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre
moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume)
revistei Formula
AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale."
Povestea doamnei Ibrian este dǎtǎtoare de speranţǎ,
întǎrindu-i în special pe cei care s-au decis sǎ învinǎ cu ajutorul regimului
de viaţǎ cu hrana vie o boalǎ grea. Aceast om, s-a îmbolnǎvit atât de
grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ
trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic.
Nu a mai cunoscut durerile, disperarea şi frica, pe care orice boalǎ
gravǎ le aduce cu sine, reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi
binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi
din viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu
este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ la modǎ, ci este o metodǎ
infailibilǎ de tratament şi reprezintǎ un adevǎrat mod de viaţǎ.
Iar prin viaţa sa exemplarǎ, doamna Elena Niţǎ Ibrian ne-a demonstrat tuturor,
ce înseamnǎ sǎ fii cu adevǎrat un om bun, un OM, aşa cum ne-a
gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.
Mostenirea
lǎsatǎ nouǎ de doamna Ibrian are o valoare imensǎ. Mult prea puţini înţeleg însǎ
acest lucru, puţini ştiu sǎ o preţuiascǎ cu adevǎrat. În lumea strǎlucitoare şi
ţipǎtoare a presei româneşti actuale nu mai este loc pentru pomenirea unui om
care a facut cinste numelui de român. Istoria ne-a dat nenumǎrate lecţii pânǎ
acum, se pare însǎ cǎ poporul român rǎmâne mai departe corigent la materia
"respectarea şi cinstirea înaintaşilor de vazǎ ai neamului românesc".
Pǎcat, mare pǎcat!
"Patriotismul nu este numai iubirea
pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care
nu există iubire de ţară."
- Mihai Eminescu -
"În România sînt muzee și monumente istorice
cu o extraordinară încărcătură culturală, dar lipsesc cu desăvîrșire știința și
pasiunea, și interesul, și inteligența de a valorifica astfel de daruri ale
istoriei noastre. Patriotismul nostru, strict declarativ, e lipsit de
dimensiunea faptică, iar în privința respectului pentru ceea ce au făcut
înaintașii noștri sîntem, să recunoaștem, deficitari. Vorbim despre mîndria de
a fi români, dar lăsăm să se distrugă un patrimoniu cultural inestimabil, fără
nici o tresărire."
- Carmen Musat, "Patriotism de mucava și valori autentice" -
Mihaela Walter
Belgia, noiembrie
2012
Bibliografie
Elena Nita Ibrian,
Tinerete fara batranete cu hrana naturala, Eikon 2004
Formula As http://www.formula-as.ro/2006/710/diverse-13/d-na-elena-nita-ibrian-vrea-sa-infiinteze-un-muzeu-etnografic-6864
Otilia
Teposu - http://www.formula-as.ro/2009/870/medicina-naturii-44/elena-nita-ibrian-mancati-crud-si-curat-si-veti-fi-sanatosi-11145
